Category Archive

Te-ai intrebat vreodata DE CE EXISTI ?
Pur si simplu: de ce respiri, mananci, bei, faci sex, dormi ? De ce existi ca om ?

Poate ca trec printr-o perioada mai “plina” cu semne de intrebare sau poate ca existenta aceasta carnala incepe sa isi piarda farmecul pentru mine.
Asadar, revenind - De ce existi ?
Sa perpetuezi rasa ? Pentru ca asa a vrut Dumnezeu ? ALTCEVA. Vreau sa aud, sa vad, sa simt, sa miros si altceva…
Mucegai, putrefactie, oua clocite, formol; orice, altceva. Atipic, non-cliseic, spunei-i cum vrei dar numai ofera-mi un singur (unul singur macar) motiv pentru care tu existi.

Tacere.
Asteptare.

Tacere, tutun, cafea si interogari intrinseci. Discut cu mine insumi.
Caut motive si raspunsuri. Caut culorile intr-o fotografie alb-negru. Stiu ca exista: trebuie sa fie…
De ce existi ?

Te-am vazut: in metrou, de cateva ori, chiar si la supermarket, intr-o zi. Ma gandeam atunci, nu stiu cum, cat de bine ti-ar sta imbracata numai cu o camasa de-a mea, in bucatarie, gatindu-mi.
Nu sunt gurmand si nici misogin, dar ma incita femeile care stiu sa gateasca si o fac din placere nu doar pentru ca este nevoie.
Imi place sa ma infrupt cate putin din orice, si tu esti chiar o bucatica destul de apetisanta.

Iarta-ma, nu vreau sa ma crezi vreun obsedat sau cine stice ce alt dereglat. Sunt pur si simplu EU - barbatul de 25 ani care iti admira funduletul rotund prin blugii parca totusi prea exagerat de strimti. Sunt EU - animalul, masinaria de secretat testosteron.

Si acum ma aflu in treapta a 5-a. Ultima.
Recunosc: TE VREAU. Da, din punctul acela de vedere: sexual…si gastronomic. Vreau sa ma infrupt (alt sinonim mult mai expresiv nu am gasit) din buzele alea carnoase si din gatul acela mic si nevinovat (oare?) si din sani…

Sunt, ma comport si gandesc asemeni unui mascul care a simtit ca pe udneva, prin cartier, se afla o femela in calduri. Si nu isi mai gaseste locul. Nu locul ca si termen ce defineste o anumita zona geografica, ci locul intre semeni, apartenenta la un grup (haita, poate).
Am descoperit ca sunt un animal sau poate ca sunt animat de dorinte animalice, elementare, atunci cand te vad. Nu stiu cine esti si nici nu prea imi pasa. Important este ca existi si te pot gasi peste tot, FEMEIE. Asta ca sa nu uit ca sunt barbat…

Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta, murim.

Autor: Octavian Paler

Agonie: EXIST. Uneori nimic mai mult decat atat.
Pur si simplu existenta, organica. Un proces lent de cataliza sau mai degraba de combustie a tot ceea ce inseamna uman in mine. Ma pierd, incetul cu incetul, in abisul interior. Ma pierd printre franturi de ganduri, amintiri , cuvinte si sentimente. Sunt eu, marioneta, clown-ul care a uitat demult ce inseamna sa zambesti, sa simti bucuria clipei prezente…
M-am ratacit printre frustrari. Eu am deschis cutia Pandorei ! Dar raul cel mai mare a ramas in ea: speranta; inutila, malefica. Imi las iluziile sa putrezeasca si trupul si momentul de acum. Nimic nu mai conteaza, exist doar atat - o umbra pe pamant.

Ma simt gol pe dinauntru. Un foc stins, o gramada de jaretic din care abia mai razbate putina caldura. Si de jur-imprejur pustietate, un imes abis, fara ecou, fara inceput si sfarsit.
Lupt cu propia mea persoana, cu demonii si ingerii in acelasi timp.
Sunt dezorientat, desprins de realitate. Ma pierd in clipe lungi, mult prea lungi, de contemplare. Intrebari; retorice. Ma zbat sa raman suprafata unui ocean din semne de intrabare: cine sunt eu ? de ce exist ? de ce imi simt viata o cursa intre azi, ieri si maine ?

Ma simt gol pe dinauntru. Nesemnificativ. Agonizez…

      Printre ura si disperare,
printre idealuri frante
de la radacina,
printre sperante in cioburi risipite,
printre clipe de agonie
Eu exist. Doar o umbra
ratacind intr-un labirint
al vesnicei cautari.

Printre ruinele fumegande
ale zeilor altare,
printre poteci patate cu sange
de fecioare,
sacarificate intru’ slava Nefiintei
ce la sanu-i ma cheama neincetat,
trupu-mi il port
ca o poavara, ratacind
intr-un labirint al vesnicei cautari.

      Imi ascund trupul vlaguit
cu ranile-i supurande
prin gropi sapate
la periferia unui cimitir.

Imi ascund chipul ars
de picurile lacrimilor amare
ars de focul viu al patimilor
in dosul unei masti cu chip de idiot
naiv, ce de la viata nu poate avea
mai mult decat paharul suferintei
vasnic plin.

Ma ascund prin grote si ruinele
fumegande al ingerilor regat.
Ma ascund prin morminte
in noapte, in ceata, in iadul inghetat
ascunzandu-ma de toate cele
ce exista
pe acest pamant scarbavnic,
blestemat.

      I

Nu am nimic de pret pe lumea asta:
aur, argint sau diamante
si totusi, lord, aici, printre muritori
ma simt,
în gând si fapte
caci everea-mi e Cuvântul:
rima, strofa, versul,
adunate
într-o carte,
ce ti-o las ca amintire.

II

Nu am nimic mai mult
decât un trup
ce-a zamislit iubirea
(pentru tine, înger)
pe care o port în suflet;
unica-mi comoara
si rasplata în acelasi timp
de-a fi al Cuvântului amant.

III

Ce sunt eu ?
Un poet îndragostit,
sclavul cuvintelor
însirate pe-o coala de hârtie
patata cu lacrimi amare
de dor,
arzator.

IV

Nu am nimic
si totusi am:
Iubire si Cuvinte,
aceste cuvinte,
si lacrimi si patimi
si dorinte neîmplinite.

Nu am nimic mai mult
decât am avut vreodata,
nici aur, nici argint
caci efemere-s toate,
ramân dovada
ca ai fost cândva un OM
doar acele câteva cuvinte
scrijilite în piatra crucii
si rima, strofa, versul
laolalta adunate
într-o carte,
ce ti-o las ca amintire.

Sunt eu: fiinta.

Impura si profana. Pacatoasa in fiecare clipa de existenta in aceasta dimensiune.

Sunt eu: entitatea.

Fara nume.

Un EL si o EA in acelasi trup, dar nu din punct de vedere fizic. Totul se rezuma la emotii pana la urma. Nimic mai mult sau mai putin. O ingramadire de reactii chimice. Un cerc vicios al dorintelor si senzatiilor. Asa traiesc eu: intr-o continua goana dupa senzatii, dragoste, erostism…

Imi place erotismul uman; insa cel nascut din amestecul ciudat intre dorinta sexuala animalica si tandrete. Acel erotism care te indeamna sa fii atat de nesimtit incat sa tragi o palma peste un fund apetisant chiar daca nu cunosti persoana in cauza.

Sunt eu, individul ce refuza cu incapatanare sa se supuna regulilor. Moralitatea tine mai mult de cei sapte ani de acasa decat de normele inventate de o societate decadenta. Si poate ca si eu sunt o fiinta decadenta, un lup in blana de oaie sau, poate, un diavol ratacit printre oameni. Nu imi plac etichetarile. Sunt inutile. Fiindca cu toti, pana la urma, suntem la fel: actori, pioni de sacrificiu, materie organica insufletita…